despre viciu - I

---

Ma preocupa de la o vreme psihologia viciului, a desfraului, a decadentei, a voluptatii distructive; in special fascinatia pe care o poate exercita un om ce manipuleaza decadenta fata de semenii sai. cel care te imbie, cel care iti intuneca ochii.

Deocamdata nu pot decat sa solutionez simplu prin intelepciunea populara cea vie si patrunzatoare: "cine se aseamana se aduna"

Dar ma intereseaza subiectul dincolo de constatarea evidentului. situatia are doi protagonisti: Pe de-o parte este Iluzionistul, cel care face uz de decadenta, care opereaza cu ea, care este patruns pana in maduva de ceea ce face.
De cealalta parte se afla Fascinatul, cel care atras ca o musculitza de lumina unui felinar este hipnotizat, este disociat de vechile sale principii morale ale binelui si raului si sfarseste absorbit in lumea Iluzionistului.

Evident ca Fascinatul are in el un ceva care incepe sa vibreze de la primul contact cu Iluzionistul. In acest sens "se aseamana". Altfel personajul nostru nu ar mai ramane locului cat sa "se adune". Ar trece pe langa Iluzionist cum trecem fiecare dintre noi pe langa un hidrant. Intereseaza pe cineva? Pompierul este invitat sa ridice mana. Evident, stricto-senso nu putem spune ca pompierul nostru se aseamana cu un hidrant, dar la fel de evident, ei sunt conectati. Ei sunt, priviti dintr-o anume perspectiva, tovarasi, sunt legati de un inamic comun ori de o nazuinta comuna.

Tema ma intereseaza dupa vizionarea catorva filme (nu dau nume pentru ca nu merita publicitatea) despre viata in general si viata unor artisti in special.

::Va urma:: (daca voi reusi sa avansez in intelegere)

---