joi, 19 noiembrie 2009
despre calatorie
Imi place sa calatoresc.
Cui nu?
Este revigorant. In primul rand implica sa-ti misti trupul, activitate mult ignorata in ziua de azi. Sangele incepe sa se miste.
Orice calatorie incepe cu o despartire. O debarasare. O curatire. Cand pleci la drum nu-ti poti lua prea multe cu tine. Alegi sa iei ceea ce este absolut necesar. Cu ocazia asta iti poti da seama de doua lucruri:
1. Ceea ce iei cu tine este necesar mai degraba atingerii scopului calatoriei, nu tie.
2. Lucrurile necesare cu adevarat tie sunt foarte putine. (atunci de ce ne inconjuram de atatea lucruri in mod obisnuit?)
"A rolling stone gathers no moss" zice vorba englezului. Pietrei nu-i trebuie decat piatra ca sa fie ea insasi.
Ce iti poate fi necesar de fapt? Intr-o calatorie scopul momentan al vietii tale se schimba. "rolul pe care il joci in filmul vietii tale"
Iei cu tine doar ceea ce conteaza. Si ce conteaza de fapt?
Iei cu tine ultima imagine a oamenilor pe care ii lasi in urma. De acolo ei evolueaza pe doua drumuri: unul este drumul pe care ei evolueaza in imaginatia ta, celalalt este drumul pe care evolueaza in realitate.
La intoarcere o sa te uiti in ochii lor si o sa vezi poate ca cele doua drumuri nu se intalnesc. "Te-ai schimbat" ii zici. normal ca s-a schimbat. cu totii ne schimbam. ceea ce vrei sa zici este ca "ai deviat de la drumul pe care te pusesem in capul meu...
La intoarcere gasesti ca nu ai nevoie de toate lucrurile de care te inconjurai si de care te-ai lipsit pe drum. acum iti stau in cale. Nici drumul lor nu s-a impletit cu drumul tau. Le arunci. Cu oamenii se intampla la fel. E mai greu insa. Fiecare calatorie imi recicleaza prietenii.
Strabunii nemti aveau un cult al calatoriei: Das Wander. Tanarul care dorea sa devina om isi lua desaga intr-o mana si carnetul de calatorie in cealalta (wanderbuch) si pornea pe jos, din breasla in breasla, din sat in sat, din oras in oras, ca sa invete meserie si viata.
Mergi un an pe jos, dai de greu, de ploi si foame. Poate inspiri un scriitor sa compuna un bildungsroman pe tema asta. Ajungi dupa un an in satul tau si vezi ca nimic nu mai e la fel. Faci poate si un mic soc psihic. Nu te mai integrezi... Cum ai putea. Tu nu mai esti acelasi, locul nu mai e acelasi. Sufletul stie doar de inainte. Si poti sa-l ajuti, sa-l hranesti ca sa zboare tot inainte, sau poti sa i te agati de gat ca o piatra de moara si sa incerci sa-l opresti. Nu o sa ai decat ocazia sa te perpelesti o vreme intr-o lupta stupida. Nu te-ai intors.
You can never really go back.
duminică, 8 noiembrie 2009
Imaginatia II
Ce vezi mai sus?
"Lumea de azi este dominata fara precedent de catre producerea de imagini."
Ceea ce vezi mai sus, desi evoca in imaginatie un straniu sentiment de liniste si libertate la asfintit de soare pe malul marii, nu corespunde mediului real in care privitorul se afla.
Intr-un anumit sens se poate spune ca arta scurtcircuiteaza partea senzoriala si se adreseaza direct partii imaginative a omului. Iar efectele catre partea spirituala sunt de o aceeasi natura cu efectele provenite din imaginatia hranita cu senzatiile provenite din mediul real. Putem spune ca, in masura in care suntem absorbiti de imagine si detasati de restul inputurilor senzoriale este ca si cum am fi pe malul marii.
Daca adaugam sunetul valurilor si daca facem ca imaginea sa se si miste gradul de imersiune creste simtitor.
De aici meritul artei in genere de a ne hrani spiritul. Tot de aici pericolul civilizatiei urbane hypersaturata de influxuri informationale ce tind sa inlocuiasca imaginatia proprie.
Publicitatea stradala, televizorul, radioul, chiar si muzica pe care voit o ascultam aduc cu ele in imaginatia noastra senzatii ce ne sunt straine, dar care le interiorizam in spirit ca ale noastre. Ele devin hrana sufletului nostru.
Este bine inteles o pledoarie pentru bine, frumos, adevar, iubire, intelepciune si speranta, singurele ingrediente sanatoase pentru suflet.
joi, 5 noiembrie 2009
Imaginatia I
De curand, prin bunavointa unei bune prietene, a ajuns la urechile mele o conferinta a lui HR Patapievici despre ceva. A ajuns printr-un aparat mai ciudat, care stie sa redea sunetul asa cum ii este servit si nimic altceva, asa ca nu pot impartasi titlul conferintei, sau alte detalii. Imi pare rau, vocea insa o recunosc.
Modelul cu care operam este urmatorul:
Omul este compus din:
- parte senzoriala - ce se manifesta in lume, in fizic. include corpul, instrumentele de perceptie si de actiune
- parte spirituala - ce se manifesta in 'abstract'. cuprinde emotiile, sufletul , spiritul, partea care opereaza cu idei pure si cu abstractiuni.
- a treia parte este cea care face legatura intre cele doua, partea care intregeste treimea si care face ca totul sa functioneze impreuna. (stiati ca treimea este omniprezenta? +,-,0 ; gand,actiune,concretizare ; cunoscator, cunoscut, cunoastere ; etc.)
Imaginatia face legatura intre lumea abstracta a ideilor pure si lumea concreta a ideilor pline de substanta (la propriu).
Inainte de a trece in fapta, orice gand este intai derulat in mintea noastra, evaluat inainte de a fi infaptuit, pre-simtit.
Inainte de a se face cuvant, un gand este verbalizat inauntrul mintii noastre - auzit in imaginatie.
Inainte de a se face desen, un gand este vizualizat in cap ca o imagine mentala - imagi-nat.
Prin acest proces spiritul devine materie.
Aceeasi imaginatie serveste si scopului invers: a asimila materia si a modela spiritul, atunci cand senzatiile simturilor sunt convertite in intelesuri. Atunci cand imaginea formata din trei linii albe pe un dreptunghi verde este convertita in intelesul 'autostrada' si sufletul prinde aripi. (care in loc sa-l inalte, il lasa si mai greu pe piciorul drept)
Mintea este un lucru naravas. Odata pornita (la nastere) continua sa debiteze ganduri intr-un ritm impresionant, fara oprire.
Va propun urmatorul exercitiu:
Inchideti ochii pentru un minut si nu va ganditi la nimic
La sfarsitul minutului deschideti ochii si amintiti-va la ce v-ati gandit. Poate nu au fost ganduri "auzite" ci doar imagini, flashuri, sau actiuni care s-au derulat in imaginatie cu o logica stiuta sau nu.
Imaginatia este intr-adevar neastamparata. dar ea nu este sufletul. ea este doar intermediarul, care asculta de o structura si un mod de functionare propriu. Pentru a ajunge in lumea ideilor pure omul trebuie sa-si struneasca imaginatia. Paritele Cleopa sfatuia intr-una din cuvantarile sale despre rugaciune, ca ultimul obstacol al omului care vrea sa se roage profund este imaginatia. Cand te rogi, nu trebuie sa vezi nici cruce, nici icoane, nimic. Caci acolo este imaginatia, nu spiritul. Iar spiritul este cel ce-l vede pe Dumnezeu
:va urma:
despre viciu - I
Ma preocupa de la o vreme psihologia viciului, a desfraului, a decadentei, a voluptatii distructive; in special fascinatia pe care o poate exercita un om ce manipuleaza decadenta fata de semenii sai. cel care te imbie, cel care iti intuneca ochii.
Deocamdata nu pot decat sa solutionez simplu prin intelepciunea populara cea vie si patrunzatoare: "cine se aseamana se aduna"
Dar ma intereseaza subiectul dincolo de constatarea evidentului. situatia are doi protagonisti: Pe de-o parte este Iluzionistul, cel care face uz de decadenta, care opereaza cu ea, care este patruns pana in maduva de ceea ce face.
De cealalta parte se afla Fascinatul, cel care atras ca o musculitza de lumina unui felinar este hipnotizat, este disociat de vechile sale principii morale ale binelui si raului si sfarseste absorbit in lumea Iluzionistului.
Evident ca Fascinatul are in el un ceva care incepe sa vibreze de la primul contact cu Iluzionistul. In acest sens "se aseamana". Altfel personajul nostru nu ar mai ramane locului cat sa "se adune". Ar trece pe langa Iluzionist cum trecem fiecare dintre noi pe langa un hidrant. Intereseaza pe cineva? Pompierul este invitat sa ridice mana. Evident, stricto-senso nu putem spune ca pompierul nostru se aseamana cu un hidrant, dar la fel de evident, ei sunt conectati. Ei sunt, priviti dintr-o anume perspectiva, tovarasi, sunt legati de un inamic comun ori de o nazuinta comuna.
Tema ma intereseaza dupa vizionarea catorva filme (nu dau nume pentru ca nu merita publicitatea) despre viata in general si viata unor artisti in special.
::Va urma:: (daca voi reusi sa avansez in intelegere)
duminică, 1 noiembrie 2009
despre filme
De ce ne uitam la filme?
De lene.
Pe vremuri aveam povesti, aveam foc si cu putin noroc aveam si o cana cu ceai in care sa ne atintim ochii, in timp ce mintea noastra umbla departe prin tari de peste sapte mari, leganandu-se in cadenta sfatoasa a unui povestitor.
Mai tarziu am invatat sa citim, si ne-am debarasat de povestitor, mintea noastra putand zbura la vointa din viata pe care o traim intr-una mai aventuroasa, mai romantica sau mai intelectuala, sau intr-alta la fel de banala, dar care macar e necunoscuta.
Dupa care s-au inventat filmele, si brusc mintea noastra a fost upgradata cu 3Dfx, Dolby Surround si virtual animation.
Oricare ar fi metoda, scopul este acelasi. Ia o pauza. Pune-ti existenta pe hold un pic si scufunda-te intr-o lume de senzatii si trairi noi, care ne scapa in viata noastra obisnuita.
Pana la urma viata se masoara dinafara in realizari, iar dinauntru in trairi.
Eu unul sunt selectiv cu trairile noi pe care le degust din arta. Imi plac precum apa de izvor: Limpezi, clare, proaspete, revigorante, si vorba cantecului "mai repede, ca mor".
Paris (2008) este unul din filmele care mi-a placut. A reusit sa ma prinda de la inceput si sa ma tina acolo pana la sfarsit. A creat o lume clara, in care dragostea e dragoste, aventura e aventura, flirtul e flirt, angoasele sunt omenesti, si viata e o impletire din toate astea si mai multe, invartite peste mana si impletite unele cu altele intr-o tesatura cu model, care e vizibila doar privitorului, celui aflat in afara, celui care stie totul despre povestea fiecaruia.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)